Aceasta e intrebarea: Supusi sau loiali?
estiri.ro
Vineri, 27 Martie 2015
8060
Senatoarea Gabriela Cretu a sustinut o declaratie politica intitulata: Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa. Una noua! Puteti citi in continuare textul integral al declaratiei politice.
Tensiunile din regiune cresc. Noul razboi rece, care deja s-a instalat desi nu o recunoastem, da semne ca se poate transforma oricand in razboi; punct. Dialogul politic si aplicarea fragilelor acorduri existente sunt subminate prin gesturi si declaratii belicoase. Unii decidenti par sa fi uitat ca pacea este mai buna decat orice razboi, chiar si decat un razboi victorios; altii au linistea celui care a
invatat bine lectia leului - voi duceti razboiul, ca noi castigam pacea.
Cetatenii sunt ingrijorati; cei tineri, si mai mult. Ei se intreaba si ne intreaba direct, daca Parlamentul mai exista si daca-i aude. Altii intreaba daca Romania se comporta ca membru cu drepturi depline in Uniunea Europeana si in NATO si care-i pozitia ei.
Cetatenii stiu un lucru simplu, lucru pe care strategii par sa-l fi uitat. In orice alianta, dar cu precadere in cele realizate intre inegali, atunci cand se adopta masuri, unii au interese mari si riscuri mici iar altii viceversa - nu au niciun interes dar suporta toate riscurile. Din pacate, se aplica si la nivel statal regula
binecunoscuta si confirmata de istorie - razboaiele si crizele sunt declansate de cei bogati si platite cu sangele si sudoarea celor
saraci.
Cetatenii au dreptate. Dezbaterea, la orice nivel, cu privire la ceea ce se intampla si la ceea ce ar trebui sa facem e total absenta. Parlamentul este doar informat ca in tara vin trupe straine; decidentii se sperie daca-i intrebi cate sunt si cat stau; ce cauta, pare de la sine inteles - ne pregatim sa ne batem cu rusii. Ca de obicei, noi avem orgolii dar nu avem interese; interese definite democratic, care sa se reflecte in continutul deciziilor adoptate; de aliati si de noi insine. Cu privire la realitate, adoptam politica strutului.
Inalti reprezentanti ai statutului declara ca noi suntem loiali parteneriatelor si organizatiilor din care facem parte. Loialitatea este o atitudine corecta, de apreciat, o sustin. Dar cred ca e o confuzie la mijloc. Atat timp cat riscurile pe care cetatenii acestei tari trebuie sa le infrunte sunt enorme iar avantajele ce se intrevad sunt zero, se chema ca ne supunem, nu ca suntem loiali. Supusi. Atat. Suntem in 2015. Se implinesc 40 de ani de la semnarea Actului final de la Helsinki. In ciuda adaptarilor suferite, sau poate tocmai din cauza lor, el nu mai are greutatea pe care a avut-o; se vede in rolul ca si inexistent al OSCE. Situatia geostrategica este alta, actorii sunt altii sau in alta situatie.
Daca Romania vrea sa existe pe scena internationala astazi, obiectivul politicii noastre externe si de securitate ar trebui sa fie convocarea urgenta a unei alte, noi Conferinte pentru securitate si cooperare in Europa. Gasirea de aliati pentru a determina o asemenea decizie e posibila, pentru ca nu toate statele sunt in competitie pentru locul de intai la declaratii inadecvate si care-i irita pe toti, parteneri sau nu. Vointa poate fi alimentata de suportul popular. Avem curajul politic si competenta diplomatica sa o facem?! Aceasta e intrebarea!
Euronews
Miercuri, 30 Aprilie 2025
8060
Euronews
Miercuri, 30 Aprilie 2025
8060
TVR
Miercuri, 30 Aprilie 2025
8060
einformatii
Sambata, 8 Martie 2025
8060