Veniturile bugetului general s-au majorat cu 9%
     
      
Realitatea Romaneasca
      
Vineri, 20 Mai 2005
      
1056
      
     
    
    
    
            Bugetul general consolidat a consemnat, in primele trei luni ale acestui an, un excedent de 3.710,2 miliarde de lei, reprezentand 0,13% din PIB, comparativ cu un deficit de 3.217,3 miliarde de lei, echivalent a 0,14% din PIB, in primul trimestru din 2004, informeaza Ministerul Finantelor Publice.
Potrivit unui comunicat al ministerului, veniturile bugetului consolidat s-au majorat fata de perioada ianuarie-martie cu 18,7% in termeni nominali, respectiv 9% in termeni reali.
Astfel, veniturile totale au crescut de la 160.407,6 miliarde de lei la 190.409,1 miliarde de lei, in timp ce cheltuielile au avansat de la 163.624,9 miliarde de lei la 186.698,9 miliarde de lei.
Conform datelor Ministerului Finantelor, incasarile din impozitul pe venit au scazut mai putin decat nivelul preconizat initial. Minusul de venituri comparativ cu primul trimestru din 2004 a fost de 3% in termeni reali, cresterea nominala fiind de 5,6%.
In consecinta, estimarea anuala a incasarilor din impozitul pe venit, convenita cu Fondul Monetar International, a fost majorata cu aproximativ 7%, se mentioneaza in comunicat.
Datele publicate recent de Institutul National de Statistica (INS) arata insa ca bugetul de stat a inregistrat, in primul trimestru al anului, un deficit de 6.734 de miliarde de lei, cu 13,5% mai mult, in termeni nominali, fata de nivelul consemnat in perioada similara din 2004, in conditiile in care atat veniturile, cat si cheltuielile au avansat cu aproape 12%.
Veniturile bugetului de stat au totalizat 68.743 de miliarde de lei, in timp ce cheltuielile s-au ridicat la 74.673 de miliarde de lei.
    
    
    
    
    
    
    
     
      
       
       
        
		
        
         
 Euronews
         
 Luni, 3 Martie 2025
         
 1056
         
        
       
      
     
      
       
       
        
		
        
         
 Euronews
         
 Luni, 3 Martie 2025
         
 1056
         
        
       
      
     
    
     
      
       
       
        
		
        
         
 TVR
         
 Luni, 3 Februarie 2025
         
 1056
         
        
       
      
     
      
       
       
        
		
        
         
 Antena3
         
 Luni, 3 Februarie 2025
         
 1056